În toamna anului 2012, sortam la stereomicroscop tantarii colectati cu ajutorul unor capcane în Bucuresti pentru a fi testati pentru prezenta virusului West Nile, cand am avut deodata emotia unui diagnostic rar. Unde mai vazusem tantarii acestia negri cu pete alb-stralucitoare, cu trasaturile morfologice ale unui subgen ce nu exista în fauna nativa a Romaniei? Îl vazusem si-i simtisem întepatura „de neuitat" în urma cu zece ani, pe o insula din Oceanul Indian, unde petrecusem mai bine de un an lucrand cu tantarii si cu infectiile pe care acestia le transmit. Aedes albopictus, tantarul-tigru asiatic (fig. 1), specie care a cucerit noi continente, avand cea mai mare invazivitate cunoscuta pana în prezent, produce un disconfort extrem prin întepaturile foarte pruriginoase si este totodata un important potential vector infectios. De pe un continent pe altul, specia a fost transportata odata cu anvelopele uzate ori cu plantele acvatice ornamentale precum „bambusul norocos" (specii de Dracaena). Pe continentul nostru, s-a raspandit de-a lungul marilor axe rutiere si prin transport pasiv în autovehicule. În sudul Europei, specia s-a instalat în populatii stabile (zonele reprezentate cu rosu în fig. 2).

Nici macar masurile de control extrem de sustinute nu au reusit sa elimine specia; dupa introducerea accidentala, aceasta are o perioada de latenta în care este rar observata. Ajunge la densitate maxima dupa patru-cinci ani de la introducere, moment în care disconfortul produs devine sesizabil. În alte zone (cele reprezentate cu galben pe harta din fig. 2), specia a fost detectata, fara a se fi instalat stabil.

În Romania, dr. biol. Liviu Prioteasa si dr. Elena Falcuta, cercetatori entomologi ai Laboratorului de infectii transmise prin vectori si entomologie medicala din cadrul Institutului Cantacuzino, într-un proiect european de cercetare privind biologia si controlul infectiilor transmise prin vectori în Europa, au colectat specia A. albopictus în Bucuresti, în perioada 2012-2014 si, pe baza secventelor ADN obtinute de biochim. Sorin Dinu în cadrul Laboratorului de epidemiologie moleculara din Institutul Cantacuzino, au ajuns la concluzia ca, odata introdusa în Bucuresti, specia a reusit sa supravietuiasca sezoanelor reci si s-a stabilit în zona. De altfel, în toate tarile europene în care a reusit sa depaseasca primul sezon de iarna, specia s-a instalat stabil si nu a mai putut fi eliminata. Nu au fost efectuate observatii în alte zone urbane din tara. Echipa de cercetatori a emis informari catre Centrul pentru Preventia si Controlul Bolilor Transmisibile în perioada 2012-2014, iar în 2013, la solicitarea Ministerului Sanatatii, a elaborat si pus la dispozitia directiei de specialitate un document metodologic privind masurile pentru supraveghere si control.

Prezenta speciilor invazive de tantari în Europa si riscul epidemiologic pe care îl implica au determinat Centrul european pentru controlul bolilor (ECDC) sa monitorizeze raspandirea lor (1) si sa elaboreze Ghidul pentru supravegherea speciilor invazive de tantari (2). De asemenea, biroul regional OMS pentru Europa a emis, în 2013, un document tehnic (3) care defineste, pentru perioada 2014-2020, cadrul regional pentru supravegherea si controlul speciilor invazive de tantari si a infectiilor reemergente transmise prin vectori. În colaborare cu biroul regional OMS pentru Europa, Asociatia europeana pentru controlul tantarilor a elaborat ghidul pentru controlul speciilor de tantari cu importanta în sanatatea publica din Europa (4).

Tantarul A. albopictus în sine nu este obligatoriu rezervorul unor patogeni, dar se poate infecta hranindu-se cu sangele unei gazde infectate, actionand ulterior ca vector biologic. Preferinta de hranire pentru tantarul-tigru asiatic sunt mamiferele si în special omul (mamalofil, pregnant antropofil). Din acest motiv, este putin probabil ca specia sa participe la ciclul de amplificare si transmitere a virusului West Nile, pentru care principalul vector este tantarul comun, Culex pipiens, o specie ce se hraneste si pe pasari (vertebratele amplificatoare ale acestui virus). În Europa, în zonele geografice în care A. albopictus este instalat în populatii stabile, a fost implicat ca vector în generarea unor episoade de transmitere locala a virusurilor febrelor Chikungunya (Togaviridae, Alphavirus) si denga (Flaviviridae, Flavivirus), unele cu caracter epidemic (217 cazuri confirmate de febra Chikungunya în nordul Italiei, în perioada iulie-septembrie 2007), ori episoade disparate de transmitere locala a acestui virus, înregistrate în Franta în 2010 (doua cazuri) si 2014 (11 cazuri) sau în Spania în 2015 (un caz). Pentru virusul Chikungunya, potentialul de transmitere locala depinde mult de tulpina importata, întrucat doar unul dintre cele trei genotipuri ale virusului (genotipul ECSA, est-central-sud african) este adaptat pentru a fi transmis de vectorul A. albopictus, pentru celelalte doua, vectorul de electie fiind specia Aedes aegypti.

În cazul virusului febrei denga, potentialul de transmitere locala prin A. albopictus depinde foarte mult de numarul de cazuri importate, precum si de numarul de calatori veniti în zona din regiuni endemice, aceasta deoarece infectia cu virusul febrei denga evolueaza foarte frecvent cu viremie, dar fara semne clinice. Episoade de transmitere locala a febrei denga initiate de vectorul A. albopictus au fost semnalate în Croatia în 2010 (doua cazuri) si în Franta (sapte cazuri înregistrate în cursul a cinci episoade de transmitere locala, între 2010 si 2014, plus alte cinci cazuri înregistrate anul acesta). Limitarea transmiterii autohtone în Franta a fost posibila în conditiile implementarii unui dispozitiv de supraveghere epidemiologica si control entomologic unic în Europa (5). Astfel, în departamentele în care vectorul este stabilit, cazurile de sindrom febril (importate sau autohtone) ce corespund definitiilor de caz pentru febrele denga si Chikungunya sunt, dupa eliminarea unui alt diagnostic compatibil, investigate cu laboratorul, iar confirmarea cazului declanseaza operatiuni de control al populatiilor de tantari si de supraveghere epidemiologica în zona de rezidenta ori în zonele în care persoana bolnava s-a deplasat în perioada viremica a bolii. În Franta metropolitana, cele mai multe cazuri autohtone de denga si Chikungunya au fost înregistrate începand cu a doua jumatate a lunii august, în aceasta luna populatia vectorului atingand densitatea maxima. Din cele 22 de cazuri, 16 au fost semnalate la numai trei ani de la introducerea speciei A. albopictus în zona.

Colonizarea de noi zone geografice de catre tantarul-tigru asiatic se fundamenteaza pe caracteristici ale biologiei sale, care trebuie avute în vedere în programul de supraveghere si control. Femelele de A. albopictus depun ouale pe substrat uscat/umed, la zona de contact cu apa. Ouale rezista la desicare perioade îndelungate. Ouale depuse toamna rezista la temperaturi scazute, ceea ce le asigura trecerea peste anotimpul rece si explica adaptabilitatea deosebita a acestei specii la zona temperata. Este un tantar puternic adaptat mediului urban, iar orasul, în afara faptului ca este o insula de caldura în timpul verii, accelerand dezvoltarea larvelor si metamorfoza, ofera numeroase adaposturi pentru supravietuirea oualor aflate în stare de latenta în timpul iernii.

Dezvoltarea de la stadiul de ou la cel de adult, trecand prin cele patru stadii larvare si stadiul de pupa, este extrem de rapida în perioade caniculare (cca cinci zile), specia fiind adaptata sa se dezvolte în habitate acvatice temporare. Adultii nu sunt buni zburatori si raman cantonati în vecinatatea habitatului larvar, deplasandu-se la distante de maximum 200 de metri de acesta. De aceea, se poate spune ca suntem întepati de tantarii care s-au dezvoltat în cartierul ori în curtea noastra si a vecinilor. Într-adevar, pot functiona ca habitate larvare mici containere în care se acumuleaza apa de ploaie, în care se depoziteaza apa în gospodarii (cutii de conserve, galeti, borcane, butoaie, anvelope expuse la precipitatii, vaze cu flori în cimitire, farfurioare suport pentru ghivece de flori, recipiente pentru adaparea animalelor), surse de apa (puturi descoperite, expuse la tantari), acumulari de apa rezultate din precipitatii si din scurgeri de la conducte si hidranti, legate de infrastructura urbana: camine de vizitare, canale pluviale, jardiniere, fantani ornamentale, bazine, drenuri si canale de drenaj/evacuare a apei incorect întretinute. Canalele pluviale stradale, cu spatiu (trapa) pentru sedimentare, care acumuleaza apa din precipitatii, sunt principala sursa de A. albopictus si C. pipiens în Italia. De asemenea, acumularile de apa rezultate din irigatii în sere/solarii, sau micile bazine cu apa pentru udarea plantelor s-au dovedit favorabile dezvoltarii larvelor. Specia nu se dezvolta în lacuri, balti de dimensiuni mari, dar îsi poate gasi habitat favorabil în aceste zone în anvelope uzate aruncate în apa, în barci pe fundul carora se afla apa etc. Materialele vegetale, cel mai adesea frunze cazute, macerate, sedimentate în astfel de biotopi de tip container, asigura un mediu favorabil pentru larve.

În Bucuresti, echipa noastra a gasit larve si pupe de A. albopictus în butoaie pentru colectarea apei de ploaie, în galeti, jucarii de plastic, recipiente aruncate pe terenuri virane, recipiente pentru adaparea pasarilor, folii de polietilena în care s-a acumulat apa de ploaie. În canalele pluviale care au acumulat apa si frunze în spatiul pentru sedimentare, larvele de A. albopictus au fost gasite în populatii mixte cu tantarul urban comun, C. pipiens.

Tantarul-tigru este o specie puternic disconfortanta, care, în absenta masurilor de control, afecteaza calitatea vietii locuitorilor si chiar activitatile economice, cum ar fi turismul. Este un tantar exofil (se hraneste afara), cu activitate diurna. Intra rareori în casa, în încaperi sau verande situate la parterul locuintei, mentinute timp îndelungat cu usile deschise. Cel mai adesea, întepaturile se produc la nivelul picioarelor si sunt intens pruriginoase. La copii pot aparea vezicule la locul întepaturii.

Obiectivul masurilor de control este prevenirea instalarii speciei în populatia stabila, iar acolo unde colonizarea nu a putut fi împiedicata - prevenirea raspandirii si reducerea populatiei de A. albopictus la un nivel la care aceasta sa nu prezinte efect disconfortant important si risc epidemiologic.

Pentru controlul eficient al tantarilor este nevoie de un program coerent, care integreaza mai multe metode de control, implementat în parteneriat cu serviciile de sanatate publica, administrativ-teritoriale, de salubritate, de mediu, de control al insectelor vector si generatoare de disconfort, operatori în turism si orice alti factori interesati de eliminarea disconfortului si reducerea riscului epidemiologic. Foarte importanta este însa implicarea activa a întregii comunitati.

Tratamentele chimice împotriva tantarilor adulti nu au eficacitate ca masura durabila de control, pentru ca populatia se reface rapid din habitatele larvare si, de aceea, ele trebuie utilizate numai cand populatia de tantari adulti a fost scapata de sub control ori în conditii de risc epidemiologic. Stadiile larvare reprezinta tinta principala a masurilor de control, dintre care cea mai importanta este eliminarea/reducerea cuiburilor larvare potentiale. Întrucat majoritatea acestora sunt create de activitatea umana, sunt de dimensiuni mici si, cel mai adesea, se gasesc pe proprietati private, eliminarea acestor surse reprezinta o importanta masura preventiva ce poate fi realizata numai cu participarea comunitatii. Ce trebuie sa faca, în acest sens, cetatenii? În primul rand, sa nu lase tantarul-tigru asiatic sa se înmulteasca pe proprietatile lor ori pe spatiul public din jurul acestora. Beneficiari vor fi ei însisi, vecinii lor si întreaga comunitate.

În tari ca Spania, Franta, Italia, Germania, serviciile publice (municipale, regionale) responsabile de controlul populatiilor de vectori sunt implicate în activitati de informare si educare a populatiei pentru adoptarea unui comportament preventiv (5, 6). Un astfel de program de educare se poate desfasura si în scoli, copiii fiind foarte motivati sa aduca aceste informatii în familie, sa recunoasca larvele de tantari si sa participe la eliminarea surselor din gospodarie. Orice recipient care poate acumula apa trebuie eliminat, depozitat în interior sau golit si rasturnat. Farfurioarele de sub ghivecele de flori trebuie îndepartate ori umplute cu nisip. Vasele care trebuie mentinute cu apa pentru adaparea animalelor trebuie complet golite prin varsare pe sol de doua ori pe saptamana. Butoaiele pentru apa de ploaie trebuie acoperite cu capace care sa împiedice accesul insectelor, iar fantanile pot fi acoperite cu capace compacte. Terenurile virane trebuie igienizate si curatate, rigolele si drenurile trebuie decolmatate.

Alte tipuri de habitate larvare, care nu pot fi eliminate, asa cum sunt canalele pluviale cu trapa de sedimentare, fantanile ornamentale s.a., daca devin habitate larvare active, trebuie tratate cu produse larvicide în cursul sezonului de activitate a tantarilor. Canalele pluviale pot fi tratate periodic cu produse din grupa regulatorilor de crestere, care au o remanenta de cca trei-patru saptamani. Larvicidele bacteriene, deosebit de prietenoase cu mediul, trebuie aplicate mai frecvent, la cca o saptamana. Aceste masuri vor duce nu numai la limitarea populatiei acestei specii invazive, dar si a tantarului comun, C. pipiens, vector al virusului West Nile.

Tantarul-tigru a ajuns în Bucuresti, a gasit conditii favorabile si va ramane cu noi, din pacate, daca nu-i facem viata cat mai grea. Dorim ca gradina casei, cu bolta de vita, si parcurile Capitalei sa ramana locuri de relaxare? Doar cu participarea informata a cetatenilor si a serviciilor publice, în cadrul unui program integrat, vom reusi sa reducem disconfortul produs de aceasta specie de tantari si sa îndepartam orice potential risc epidemiologic.

1. ECDC. Exotic mosquitoes: Distribution maps - Aedes albopictus. Stockholm, 2015

2. ECDC. Guidelines for the surveillance of invasive mosquitoes in Europe. Stockholm, 2012

3. van den Berg H et al. Regional framework for surveillance and control of invasive mosquito vectors and re-emerging vector-borne diseases 2014-2020. WHO Regional Office for Europe. Copenhagen, 2013

4. European Mosquito Control Association. Guidelines for the control of mosquitoes of public health importance in Europe. Waldsee, 2013

5. Centre National d'Expertise sur les Vecteurs. Optimisation de la surveillance et du controle d'Aedes albopictus en France. 2012

6. Bellini R, Veronesi R. Interventi di lotta ai Culicidi nelle localita turistiche costiere inserite nell'area del delta del Po (1991-2008). Centro Agricoltura Ambiente „G Nicoli", 2009

Autor: Dr. biol. Cornelia S. CEIANU