Pe cerul nesfarsit al stepei dobrogene se profileaza silueta cu profil taios a unei pasari de prada. Pentru ochii unui om obisnuit, imaginea nu reprezinta nimic deosebit. O pasare si atat... Însa pentru ornitologii si cercetatorii care o cunosc si o cauta neîncetat, bucuria descoperirii unui soim dunarean este aproape inegalabila. Brusc, pasarea de prada îsi strange aripile si cade într-un picaj ametitor. Popandaul nici macar nu a simtit moartea care s-a pravalit de sus. timp de cateva minute, soimul inpecteaza atent zona, dupa care ciocul sau taios începe sa sfasie prada. A mai trecut o zi cu noroc. Dar urmatoarele cum vor fi? Ei bine raspunsul acestei întrebari depinde de noi, oamenii care vrem ca cea mai rara pasare din tara sa nu dispara definitiv.

Soimul dunarean este nu doar cea mai rara specie de pasare clocitoare din Romania, dar si una dintre cele mai impresionante pasari de prada, si cu siguranta unul dintre cei mai impunatori si interesanti soimi din lume.

taxonomic, acest soim este o pasare rapitoare de zi, care face parte din familia Falconidae, familia soimilor obisnuiti, familie care cuprinde 37 de specii ale genului Falco. soimul dunarean a fost pentur prima oara descris stiintific între anii 1833-1834 de catre zoologul britanic John Edward Grey, care s-a folosit în descrierile sale de soimi juvenili capturati dupa ce migrasera de iarna în India, loc unde se afla si zoologul britanic.

Acesta este motivul pentru care denumirea stiintifica a soimului dunarean este Falco cherrug, de la cuvantul latin „falco" adica soimi, si numele de „cherrug" dat de zoologul britanic care se inspirase de la soimarii indieni care denumeau „charg"- femela mai mare si mai puternica a soimului dunarean, si „chargela"- masculul mai mic al acestei specii de soim.

Denumirea sa în limba engleza, de Saker, sau Saker Falcon, provine de la un trib de beduini din Iordania, trib ai carui membri erau specializati din cele mai vechi timpuri în capturarea si dresarea acestui soim. Ei bine, acest trib se autodenumea Beni Saqr sau Beni Sakhr. Prin preluare si modificare numele de Saqr a devenit Saker în limba engleza, dupa cum mi-a confirmat reputatul ornitolog indian Rishad Naoroji.

Studiile moleculare la nivel de ADN, au stabilit ca soimul dunarean apartine subfamiliei Hierofalco, alaturi de soimul de tundra sau soimul polar (Gyrfalcon în lb. engleza) (Falco rusticolus), soimul sudic (Falco biarmicus) si soimul Laggar din India (Falco jugger). În ciuda asemanarii de talie si culoare a penajului, soimul dunarean nu este la fel de mult înrudit cu soimul de preerie (Falco mexicanus) din America de Nord, precum este cu cele trei specii de soimi anterioare.

Nici în prezent ornitologii nu au cazut cu totii de acord cu privire la numarul subspeciilor si populatiilor de soimi dunareni la nivel global.

Bunaoara, marele ornitolog rus Piotr Ghiorghi Dementiev a identificat si descris un numar de cinci subspecii de soim dunarean. Anume soimul dunarean tipic (Falco cherrug danubialis), soimul siberian (Falco cherrug saceroides) soimul de turkestan (Falco cherrug coatsi). soimul mongol (Falco cherrug milvipes) soimul tibetan (Falco cherrug hendersoni)

Însa în prezent, majoritatea ornitologilor sustin ca nu ar exista decat doua mari subspecii, Falco cherrug cherrug care se traieste din Austria si Slovacia pana în Iran si centrul Siberiei. Subspecia aceasta are de regula un penaj în nuante de brun, cu penajul capului de culoare deschisa. Cealalta subspecie este Falco cherrug milvipes si se întalneste din partea de sud-centrala a Siberiei pana spre nord-estul Chinei si Mongoliei. Este de talie putin mai mare decat subspecia anterioaraa si are un colorit mai roscat-deschis decat aceasta.

O mentiune aparte o face asa numitu-l soim de Altai (Falco altaicus) o rapitoare asupra careia ornitologii nu au cazut iarasi de acord, unii considerandu-l o subspecie distincta a soimului dunarean, iar ceilalti o subspecie de soim polar ramasa cantonata în regiunea Muntilor Altai din Asia Centrala sub forma unui relict glaciar. Oricum, soimul de Altai are un penaj identic cu cel al tuturor variantiilor de soim dunarean, numai ca are o talie mai mare decat a oricarui soim dunarean, fiind astfel al doilea soim ca marime din lume dupa soimul de tundra.

Apropo de marime, soimul dunarean are o lungime corporala cuprinsa între 47-58 centimetri si o anvergura cuprinsa între 97-120 centimetri. Greutatea corporala variaza între 730-1. 300 grame. Specia prezinta dimorfism sexual, femelele fiind mai mari, mai grele si mai puternice decat masculii, care sunt în schimb mai agili. Spre deosebire de soimul calator (Falco peregrinus) care are o constitutie îndesata si grea, cel dunarean are o silueta mai longilina si mai supla, fiind adaptat urmarii prelungite a prazii. Dunareanul nu are nici penajul incredibil de dur si ascutit al calatorului, nefiind adaptat picajelor extreme care constituie caracteristica principala a soimilor calatori.

Penajul este caracteristic, în nuante de alb, gri, maron, ocru, negru. Partea superioara a corpului este de regula brun-maronie, fiecare pana fiind conturata usor cu gri sau crem, în timp ce partea anterioara este deschisa la culoare, de un alb-crem-cenusiu marcat cu pete dese. Întotdeauna exemplarele juvenile sunt mai închise la culoare decat cele adulte. soimul dunarean are un penaj exterem de asemanator cu al celui sudic, fiind totusi mai închis la culoare. Ca semne distinctive fata de soimul sudic, penele de pe coapsele pasarii adulte sunt întotdeauna închise la culoare, iar pata lunguiata în forma de mustata lacrimala din spatele ciocului este vag schitata.

La fel ca la alti soimi de talie mare, exemplarele juvenile de dunarean au picioarele si zona narilor de culoare cenusiu albastruie. La maturitate acestea devin galbene. Pasarile din captivitate au atins varste de 25-30 de ani.

Falco cherrug traieste într-o mare parte a regiunii Palearctice din centrul Europei spre Mongolia. Pana în prezent a fost confirmat ca si specie clocitoate în urmatoarele tari: Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Bulgaria, Romania, Moldova, Ucraina, Rusia, turcia, Iran, Irak, Georgia, Armenia, Uzbekistan, tadjikistan, Kirghizia, Mongolia, Kazahstan, turkmenistan, Iran, posibil si în Irak si Afganistan.

Iarna, specia migreaza adesea în zone sudice, fiind confirmat în Polonia, Germania, Croatia, Italia, Malta, Cipru, Israel, Grecia, Iordania, Egipt, Libia, Sudan, tunisia, Etiopia, Kenya, Arabia Saudita, Yemen, Oman, India, Emirarele Arabe Unite, Kuweit, Irak, Pakistan, Nepal, Afganistan si Azerbaidjan.

soimul dunarean este o pasare adaptata la habitate si ecosisteme tipice. Prefera întotdeauna spatiile largi, deseori aride, de preferinta izolate, presarate cu formatiuni stancoase sau margini de padure, zonele de silvostepa, stepa, semidesert, pasuni si campii, platouri înalte cu stanci, canioane si vai adanci, chiar si delte sau zone umede. În Europa se întalneste de la nivelul marii la altitudinea de maxim 2.000 metri, în timp ce în Asia Centrala este frecvent observat la altitudini de 2.500-4.700 metri.

Este o pasare sedentara în majoritatea teritoriului de cuibarit, dar cu un mare grad de nomadism. De asemenea migreaza adesea în urmarea prazilor, în special daca iernile sunt deosebit de aspre. Pasarile mature din Europa raman în majoritate în teritoriile lor, dar exemplarele juvenile si cele tinere vagabondeaza pe teritorii imense sau migreaza în carierele clasice de iernat ale speciei din Orientul Apropiat, Caucaz si nord-estul Africii. Pasarile din Rusia migreaza de obicei în octombrie si se întorc în martie, în timp ce exemplarele din Slovacia, Ungaria si Romania pleaca de obicei la începutul lui decembrie si se întorc la finelele lunii ianuarie.

Soimul dunarean este o pasare tacuta aproape tot anul, însa în perioada prenuptiala perechile încep sa strige pentru a-si marca si delimita teritoriul de cuibarit. Strigatele si tipetele emise sunt asemanatoare cu cele ale soimului calator, doar ca sunt mai aspre si mai groase. Ceva de genul: kyak-kyak-kyak, sau kek-kek-kek. În perioada cresterii puilor, femela cere hrana masculului cu un ki-ki-ki insistent, iar masculul cu prada îsi anunta venirea la cuib cu un gayk, gayk, gayk sonor.

Perechile de soimi dunareni, la fel ca alte specii de soimi, se bazeaza mult pe posturile corporale atunci cand comunica în interiorul cuplului. Cea mai agresiva postura este aceea cand pasarea sta verticala cu aripile larg desfacute si cu penele faciale ridicate. Postura este acompaniata de sasaituri, tipete, muscaturi si lovituri cu ghearele. soimii se folosesc adesea de aplecari si pozitionari ale capului pentru a semnala supunerea, acceptarea precum si cererea de hrana.

Precum toti soimii, nici soimii dunareni nu-si construiesc cuiburile ci prefera sa le ocupe pe cele construite de alte specii de pasari, în speta corvide sau alte specii de rapitoare de zi precum ulii sorecari sau diverse specii de acvile. Daca nu gasesc niciun cuib liber, îsi depun ouale direct pe stanci. De regula clocesc însa pe stanci, în cuiburi din arbori, pe stalpii de înalta tensiune si pe cornisele cladirilor parasite. În Altai si Mongolia, acesti soimi cuibaresc uneori direct pe sol. Sunt pasari extrem de teritoriale, iar în perioada de incubatie si crestere a puilor dau dovada de o agresivitate impresionanta la adresa tuturor pasarilor de prada care le traverseaza teritoriul.

În Europa, perechile încep sa depuna ouale înca din a doua jumatate a lunii martie, pe cand în Asia, cuibaritul debuteaza la mijlocul lunii aprilie. Ponta variaza între 2-6 oua, dar cel mai adesea femelele depun între 3-4 oua. Incubatia începe în momentul cand femela depune penultimul ou din ponta. Incubatia dureaza de regula între 32-35 de zile.

Dimensiunile medii de la un numar de 52 de oua colectate de ornitologul Carl Ritter von Dombrowski de la soimi dunareni care au clocit în Romania, indica o lungime medie de 53,4 milimetri si o latime medie de 41 milimetri. Culoarea lor de fond este galben spre ocru, acoperita cu puncte si pete rosu-brune cu desene marmorate. Femela clocitoare este hranita din belsug de catre mascul, iar în orele de amiza, cand femela zboara sa-si dezmorteasca aripile, acesta-i tine locul.

Ca la toate pasarile de prada, dupa ce puii cresc si au nevoie de mai multa hrana, si la soimii dunareni, femela porneste la vanatoare. La varsta de 45-50 de zile puii pot zbura si încep sa vaneze si sa fie independenti de parinti. Peste alte 28 soimii dunareni pot procrea de la varsta de doi ani, dar îsi gasesc pereche si îsi stabilesc un teritoriu propriu de abia de la 3-4 ani în sus.

Spre deosebire de soimul calator care este un vanator al aerului specializat în atacarea si uciderea pasarilor din picaje cu viteze incredibile , sau de soimul de tundra care este de asemenea un vanator de pasari, dar un haituitor de cursa lunga specializat în zboruri lungi de anduranta, soimul dunarean este cel mai oportunist si adaptabil soim de talie mare, din punct de vedere al selectivitatii prazii.

Este un vanator de pasari precum speciile anterioare, dar are tactici de zbor si atac sensibil diferite de ale acestora. De asemenea, este si un vanator de mamifere si reptile mici. soimul dunarean este foarte versatil si se hraneste în special cu rozatoare de talie mica sau medie precum popandai, harciogi, gerbili, pikasi (rozatori de talia unor sobolani care traieste în muntii din centrul Asiei) precum si pui si tineret de iepuri.

Pasarile sunt si ele prezente din abundenta pe lista sa de prazi. În perioada cresterii puilor, pasarile compun circa 30-60% din totalul parzilor aduse la cuib. Nu rateaza nimic. De la mici passeriforme de talia vrabiei pana la starci, rate, gaste sau dropii hubara, nicio specie nu este la adapost de ghearele sale. Cu toate acestea grosul prazilor înaripate este compus din pasari de talie medie. Ataca cu abilitate porumbei, gugustiuci, potarnichi, prepelite, fazani, pescarusi, ciori, gaite, stancute.

Cand ierneaza în preajma lacurilor, deltelor, raurilor sau litoralului marin, soimul dunarean ataca în special limicole (pasari de tarm) si rate salbatice. Cand vaneaza pasari mici de dimensiunea ciocarliilor, acest soim de talie mare poate fi extrem de mobil si manevrabil în zbor, iar cand vaneaza pasari mari si puternice, da dovada de o persistenta incredibila.

Asemenea unui vanator neobosit, construit pentru anduranta si efort îndelungat, soimul dunarean îsi haituieste prin aer si prin tufisuri prada pana cand într-un final o oboseste si o captureaza. Foarte putine pasari scapa de urmarirea sa. În camp deschis, nu are rival. Daca multe specii de pasari se adapostesc la sol si stau nemiscate în fasa atacurilor unui soim calator, specie recunoscuta pentru capacitatea sa de a lovi prazile din aer, în fata dunareanului aceasta tactica este falimentara, caci acest soim poate captura pasarile de pe sol aproape cu aceeasi abilitate pe care o are uliul porumbar.

Dimineata devreme, soimul dunarean obisnuieste sa-si pandeasca prada de pe puncte înalte din teritoriu, precum stalpi de telegraf, stanci izolate sau copaci înalti de la liziera padurilor. Din acele adevarate puncte de observatie, soimul asteapta. Cand ochii sai foarte ageri zaresc o potentiala prada, obisnuieste adesea sa se lanseze într-un zbor direct asemanator ulIul porumbar.

Cand prazile sunt rare, dunareanul se ridica în zbor la înaltimi de 30-60 metri, unde se roteste planand în cautarea victimelor. Odata ce pasarea sau popandaul au fost observate, soimul cade în picaj asupra lor. Pasarile sunt lovite si prinse cu ghearele dupa care soimul le rupe gatul prin muscaturi cu ciocul care are doua formatiuni ascutite situate imediat dupa varful încovoiat. Aceasta caracteristica fiziologica este prezenta la toate speciile de soim. Dupa muscatura puternica prin care vertebrele gatului sunt rupte, pasarea moare pe loc indiferent de talie.

Nobila arta a vanatorii cu pasari de prada dresate, sau soimaritul cum este cunoscuta în limba romana, este o practica deosebir de veche. Valoarea sa culturala si chiar ecologica în unele cazuri (multi soimari au salvat de la extinctie pasari rare, au reintrodus specii disparute si au contribuit la schimbarea opticii cu privire la rapitoare) a facut ca recent soimaritul sa fie introdus de UNESCO în patrimoniul cultural al omenirii.

Dovezile arheologice demonstreaza ca soimaritul are o vechime considerabila. Înca de acum 4.000 de ani, oamenii vanau cu pasari de prada dresate în Mesopotamia si nordul Muntilor Altai din Mongolia si China de astazi. soimul dunarean era un simbol al multor triburi asiatice de la mongoli la unguri. soimaritul pe filiera asiatica a patruns în Europa în jurul anului 400 dupa Hristos, odata cu invaziile hunilor si alanilor.

Exista însa dovezi istorice despre unele triburi trace care vanau cu rapitoare dresate. În perioada medievala soimaritul si-a trait Varsta de Aur în Europa si în Asia. soimaritul era pe atunci sportul favorit al regilor si nobililor care urmareau cu atentie si admiratie lupta dintre prazi si pradatori. Chiar si oamenii de rand vanau uneori cu rapitoare, dar cel mai adesea din ratiuni de subzistenta. Multe capete încoronate au pretuit atat de mult soimaritul încat i-au dedicat carti si tratate serioase, valabile si astazi, cum ar fi De arte venadi cum avibus si Cartea de la Saint Alban în Europa si Baazname în Persia.

Între toate speciile de rapitoare folosite la soimarit, soimul dunarean si-a castigat un loc aparte. Fiind o specie prezenta în Asia Centrala, locul de bastina al soimaritului, soimul dunarean a fost din cele mai vechi timpuri folosit la vanatoare. Agresivitatea sa si mai ales perseverenta în urmarirea si capturarea prazii, precum si capacitatea de a vana în zone calde l-au facut apreciat peste tot în Europa si Asia, dar mai ales în lumea araba.

Acolo, soimul dunarean are un statut aproape sacru fiind folosit cel mai adesea la vanatoarea la o specie mica de dropie locala numita hubara (Chalmydotis undulata), gainuse de desert (Pterocles sp), pasarile ogorului (Burhinus sp) porumbei si iepuri mici de desert. Atat de pretuit este soimul dunarean si prada sa favorita, dropia hubara, încat seicii bogati din Emiratele Arabe Unite si Arabia saudita cheltuie anual suma uluitoare de 27 milioane de dolari în programe de protejare, repopulare si cumparare de soimi.

Recent, seicii arabi au încheiat un program conventie cu autoritatile mongole prin care arabii au construit si montat numeroase cuiburi artificiale pentru soimii din Mongolia, primind la schimb un numar fix de pui. Programul derulat cu fonduri din Emirate, a fost implementat în Mongolia de catre ornitologul si soimarul englez Dr. Nick Fox, si s-a dovedit a fi un mare succes pentru specie, numarul soimilor crescand semnificativ de la an la an. tot în Dubai exista singurul spital din lume dedicat soimilor si pasarilor rapitoare, fondurile alocate acestui asezamant medical find de asemenea foarte mari.

Cu toate acestea, se pare ca soimul dunarean este pe cale sa piarda interesul arabilor, caci locul sau s-ar putea sa fie luat de hibrizi obtinuti din împerecheri în captivitate între soimi de tundra si soimi calatori din subspeciile brookey si shaheen care traiesc în zone calde. Hibridizarile au fost facute initial experimental de catre soimari care doreau sa obtina un soim care sa aiba o talie mai mare si o viteza de zbor orizontal superioara soimului calator, alaturi de o forta si aptitudine de a lovi prada în picaj mai mare decat a soimului dunarean. Hibrizii si-au castigat popularitatea în randul soimarilor arabi si datorita faptului ca sunt mai rezistenti la boli infectioase si la caldurile din desert comparativ cu soimii polari puri.

Pe baza analizelor si estimarilor detaliate ale multor cercetatori se pare ca la ora actula mai traiesc în lume undeva între 9.411-17.613 perechi de soimi dunareni, si din nefericire trendul populatiilor este în scadere. Cele mai multe perechi traiesc în China (circa 5.000), urmata de Mongolia (5.000) Kazahstan (3.000) si Rusia (3.000). În Europa se pare ca mai cuibaresc între 345-527 perechi, conform ornitologului Markus Jais.

Cele mai multe perechi europene traiesc în Ucraina (340) urmata de Ungaria (180-200), Slovacia (40), Serbia (40) si Austria (25). Cele mai mari pericole la adresa speciei sunt reprezentate de pierderea habitatului, electrocutare accidentala, distrugerea cuiburilor, braconaj si capturare si comercializare ilegala. soimul dunarean are putini dusmani naturali între pasarile rapitoare de zi.

Foarte rar este capturar de catre un uliu porumbar sau o acvila. Însa este vanat frecvent pe timpul noptii de buha mare (Bubo bubo), care prinde atat adultii cat si puii. Daca buha descopera un cuib cu pui, acest puternic pradator al noptii nu se lasa pana nu ucide toti puii. Însa acestea sunt pierderi minime pentru specie, incomparabil mai mici cu pagubele de care se fac responsabili oamenii.

În ultimele decenii, pierderea campurilor si stepelor salbatice care sunt transformate în terenuri agricole a afectat mult soimii dunareni, caci în terenurile cu monoculturi, nu mai traiesc popandaii si pasarile vanate de ei. Pe langa pierderea conditiilor ideale de habitat, populatiile de rozatoare au fost lichidate în multe zone din cauza otravirii cu pesticide.

Cum în multe zone, soimii dunareni cuibaresc pe stalpi de înalta tensiune, daca liniile nu sunt izolate în apropierea cuibului, riscul de electrocutare este foarte mare, dupa cum se întampla frecvent în China. Situatia poate fi remediata foarte usor prin aplicarea de izolatoare din plastic. Braconajul si jefuirea cuiburilor este un pericol de care specia nu a scapat înca în totalitate.

Un alt pericol major pentru soimi consta în otravirea lenta provocata de consumul rozatoarelor deja otravite. Spre exemplu, în anul 2003, autoritatile din Mongolia au împrastiat cantitati uriase de boabe de cereale otravite în încercarea de a stopa cresterea populatiilor de rozatoare. Ca rezultat, multi popandai si gerbili s-au intoxicat, fiind mai usor de prins de catre soimi. Rapitoarele s-au otravit la randul lor prin consumul acestor rozatoare, fapt care a afectat deosebit de grav nu doar populatiile de soimi dunareni din acel sezon, dar si pe cele de sorecari, acvile si vulturi.

Prin prezenta si practicarea soimaritului în toata Europa înca din cele mai vechi timpuri, soimul dunarean a fost una dintre cele mai cunoscute pasari rapitoare pentru stramosii nostri. Regretatul cercetator Gheroghe Nedici în lucrarea sa de referinta despre istoria vanatorii pe meleagurile noastre, are un interesant capitol cu privire la soimarit sau vanatoarea cu pasari de prada, un fenomen foarte prezent în trecutul nostru istoric.

Îndeletnicire de sorginte asiatica, soimaritul a patruns la noi odata cu navalirile hunilor, maghiarilor, cumanilor, turcilor si tatarilor. soimaritul în voievodatele si cnezatele romanesti a functionat ca metoda de vanatoare preferata de domnitori si boieri, precum si ca mijloc eficient de a plati haraciul, tributul trimis periodic turcilor.

În Asia, soimul dunarean era cunoscut si apreciat din cele mai vechi timpuri pentur calitatile sale de vanator, fiind prins, îmblanzit si dresat în aceasta directie. Prezent în trecut în numar mare în tarile Romane, soimul dunarean a atras de la început îndeosebi atentia turcilor si tatarilor. Din acest motiv, soimii nostri dunareni erau cele mai apreciate pasari de prada trimise sub forma de tribut de înaintasii nostri, alaturi de soimi calatori, ulii porumbari si pasarari.

Exista numeroase documente istorice în aceasta directie, care confirma atat practicarea soimaritului de valahi, cat si prinderea si trimiterea rapitoarelor drept forma de tribut. Istoria scrisa a tuturor provinciilor romanesti, Ardealul, Moldova, Muntenia, Crisana, Maramuresul, Banatul, Oltenia si Dobrogea contine astfel de date exacte.

talia mare si viguroasa a pasarilor de prada autohtone au facut ca acestea sa fie extrem de cautate la Stambul. Din acest motiv, foarte multi tarani si boieri preferau sa caute cuiburi de soimi si ulii pentru puii acestora, deoarece cu o astfel de pasare puteau sa o dea la schimb în loc de vite, alimente, miere, piei, blanuri si alte produse pe care romanii le pretuiau mult mai mult decat niste pasari rapitoare.

Unii dregatori si boieri au castigat astfel nu numai scutiri de dari si angarale, dar unii au ajuns chiar sa fie caftaniti de sultan, distinctie maxima acordata de obicei marilor viziri si domnitori vasali. Asa a fost si cazul lui stefan Szalanczy, un mic nobil transilvan care în anul 1637 a strans din Brasov si Alba Iulia 42 de soimi pentru sultan, daruind însa 28 dintre ei pasalelor, fapt pentru care a fost caftanit. În voievodatul Moldovei a existat chiar functia de vataf peste toti soimarii

domesti.

Spre exemplu, în anul 1669, sub domnitorul Gheorghe Duca, aceasta functie o îndeplinea boierul Savin Navrapascul.

Conform condicii lui Nicolae Mavrocordat, se gaseste un ordin domnesc dat în zilele 3-14 mai 1729 tuturor vatafilor de plai si plaiesilor pentru cautarea si procurarea de pasari rapitoare. Cronicile domnitorului Mihai sutu din Valahia anului 1792 pomeneste despre o „recolta" de rapitoare din cele 10 plaiuri subcarpatice.

Aici este mentionat pentru prima data soimul dunarean, cu denumirea sa arhaica, preluata direct de la asiatici. Astfel documentul vorbeste despre un numar de 17 soimi calatori, un corui (uliu pasarar) si 2 balabani (adica soimi dunareni). Romanii au numit deci din cele mai vechi timpuri acest soim cu denumirea de balaban/baloban, denumire venita din limbile turcice si prezenta si în limba rusa.

Denumirea folosita în prezent, de soim dunarean, este improprie, fiind preluata de pe vreema cand ornitologii Carl Ritter von Dombrowksi si Dionisie Lintia descriau specia în Romania, bazandu-se pe faptul ca acest soim era pe atunci mai des observat în zona Luncii Dunarii. Evident soimul traia si cuibarea în multe zone de campie. si nu numai, din transilvania, Moldova, Muntenia si mai ales Dobrogea.

tot de la acesti ornitologi de la începutul secolului trecut ne mai parvine o denumire alternativa în afara celor de soim dunarean si balaban, anume aceea de soim de dumbrava, denumire data cel mai probabil de ochiul atent al taranilor romani care faceau diferenta dintre acesti soimi care preferau lizierele de padure din zonele deschise, de campie si soimii calatori, specia cu care putea fi cel mai usor confundata în avifauna noastra.

Din nefericire tot atunci a început si declinul accentuat al speciei în Romania. Pentru a observa si studia cu atentie soimii dunareni din tara noastra, von Dombrowski a cerut uciderea a peste 100 de exemplare, adica a 50 de perechi si potentiale perechi. Acest lucru a fost devastator pentru o specie rara precum acest soim. Conform propriilor declaratii, Dombrowski încuraja împuscarea cat mai multor perechi de soimi dunareni în perioada de primavara cand soimii i-ar fi gonit cele mai multe acvile si codalbi de la locurile de cuibarit, caci se cunostea obiceiul dunareanului de a sicana si stresa continuu pasarile rapitoare mai mari de care scapa usor prin zborul sau agil si iute, astfel încat, în cele din urma vulturii si acvilele îsi paraseau cuiburile pe care acest soim le ocupa imediat.

Dombrowski nota marele atasament al femelei fata de cuib si pui pe care nu-i parasea nici daca copacul cu cuib era descoperit iar oamenii loveau trunchiul si strigau pentru a o speria. tot el, a confirmat puternica legatura afectiva dintre masculi si femele. În perioada comunista soimul dunarean a cazut si el victima alaturi de toate speciile de pasari de prada, numeroaselor campanii de exteminare pe care vanatorii le porneau primavara asupra rapitoarelor.

Atunci, toate pasarile de prada observate erau împuscate pe loc, sub acuzatia stupida ca ar diminua semnificativ specii de vanat precum ratele, fazanii, potarnichile si iepurii. Lucru cum nu se poate mai fals, caci pradatoarele si prazile au evoluat de milioane de ani împreuna, fara ca speciile prada sa aiba vreodata de suferit. Din contra, prezenta în teritoriu a unor pasari de prada garanteaza sanatatea si vigoarea genetica a prazilor, stiind ca pradatoarele captureaza în primul rand exemplarele batrane, bolnave, tarate genetic sau deja ranite, deci exemplarele care cad cel mai usor prada si care daca apuca sa se înmulteasca transmit bolile si defectele lor genetice generatiilor urmatoare.

Însa acest aspect nu a contat atunci, si populatiile multor specii de rapitoare, printre care si dunareanul, au fost afectate iremediabil în acele vremuri. Din acel moment pana în anul 1990, nu a existat o preocupare serioasa în randul ornitologilor nostri cu privire la soimii dunareni. Specia a fost observata accidental, iar ornitologul Radu Dimitrie a descoperit-o între anii 1960-1970 clocind în Padurea Letea în cuiburi de coldalbi. tot în Padurea Letea a descoperit un cuib activ în anii 1980 si ornitologul Andrei Libus. Regretatul Peter Weber reuseste sa fotografieze un exemplar adult în Muntii Macin, fotografia fiind publicata în Almanahul Vanatorului si Pescarului Sportiv din anul 1982.

Din fericire, odata cu anul 2000, specia începe sa fie observata tot mai des în Campia de Vest, fiind vorba fara îndoiala de exemplare venite din Ungaria, unde soimii dunareni au beneficiat de un program extraordinar de protectie, specia revenindu-si spectaculos.

Impulsionati de acest lucru, precum si de descoperirea în aceeasi perioada a 1-3 perechi clocitoare în Muntii Macinului, doua ONG-uri de mediu au accesat fonduri UE în cadrul unui program european de ocrotire si salvare a speciei, tinand cont ca soimul dunarean este o pasare periclitata în Europa, fiind asfel inclus în Anexa A - Specii de importanta capitala. Între anii 2004-2005, Societatea Ornitologica Romana prin ornitologul Attila Sandor a amplasat un numar de circa 30 de cuiburi artificiale în Dobrogea pentru a oferi conditii de cuibarit ideale soimilor.

Însa acelea nu au fost ocupate de soimi ci de alte specii precum ulii sorecari si corvide mari, ceea ce înseamna ca nu lipsa cuiburilor împiedicau soimii sa-si repopuleze habitatul, ci alti factori negativi. Personal înclin sa cred ca deranjul oamenilor în zone în perioada de împerechere si cuibarit, precum si prezenta unor vanatori sau crescatori de porumbei care nu respecta legea (soimul dunarean este ocrotit de legislatia în vigoare, fiind interzise capturarea sau uciderea sa) au fost cauzele pentru care soimii nu au ocupat acele cuiburi.

Am vorbit recent cu ornitologul Marius Druga, responsabilul de proiect cu privire la soimul dunarean din cadrul Societatii Ornitologice Romane, care mi-a declarat ca anul acesta au fost montate alte 32 de cuiburi artificiale. Un numar de 28 din acestea au fost construite din cadre metalice si au fost montate în Dobrogea, în timp ce patru cuiburi (doua din lemn montate pe arbori înalti) au fost amplasate experimental pe cursul inferior al Oltului în Judetul Olt, într-o zona în care au fost observate anterior cateva exemplare de soim dunarean.

Însa primele cazuri în care au fost montate cuiburi artificiale în care soimii dunareni s-au reprodus din nou cu succes dupa anul 1990, au fost cele din Campia Romana, unde au fost redescoperiti si reconfirmati ca specie clocitoare de catre cercetatorul si prietenul meu, Luca Dehelean, care a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu cu privire la situatia actuala a soimului dunarean în Romania si nu numai.

Interviu cu ornitologul si fotograful de natura Luca Dehelean

Salut. Sunt biolog, am 31 de ani, însurat si viitor tatic în curand. Dupa terminarea facultatii si a masterului la timisoara, am lucrat cativa ani într-un laborator de genetica dupa care m-am decis sa las laboratorul pentru pasiunea care ma facea sa fug imediat dupa terminarea muncii în cel mai apropiat colt de natura, fie ca era vorba de un simplu parc, o padure de la marginea orasului sau chiar o zona protejata: ornitologia, cu alte cuvinte studiul si observarea pasarilor salbatice în mediul lor natural.

De atunci încolo, timpul si mintea mea au facut casa buna, ca sa spun asa, cu ceea ce îmi dicta inima, scutindu-ma de nevoia de a-mi împarti viata în doua. Astfel, puteam sa ma dedic total pasiunii pe care o aveam, ceea ce va doresc si voua, important fiind sa nu renuntati niciodata la ce va propuneti.

De pasari în general m-am interesat de cand eram copil, însa nu am luat nimic în serios pana tarziu, în facultate, cand am avut ocazia sa îl am ca profesor pe dl. Dan Stanescu, ornitolog clasic deja, aflat acum la pensie, si de la care am învatat un lucru important, fie ca era vorba de pasari, fie ca era vorba de alte grupe de vietuitoare: biologia, ecologia, etologia (comportamentul animal) sau orice alta ramura a stiintelor naturii, se afla în multe aspecte ale vietii cotidiene si a universului în care traim, ramanandu-ne doar sa le cautam, sa le revelam si sa ni le explicam iar apoi vom fi cu un pas înainte si vom aprecia mai mult ce ne înconjoara.

Pasarile de prada mi-au fost cele mai dragi înca de la început, dintre toate pasarile acestea mi se pareau cele mai fascinante, prin simpla prisma a vederii mele naive, de copil, prin care rapitoarele deveneau niste simboluri ale puterii, vitezei, maretiei, si asa mai departe, lucruri naucitoare pentru imaginatia copilului.

soimul dunarean a fost conjunctura fericita a începerii unui proiect european finantat prin programul LIFE la noi în tara si oportunitatea mea de a lucra efectiv în natura, studiind si încercand sa ajutam la protejarea valorilor naturale pe care le mai avem în Romania.

Dupa mai multi ani în care ornitologii nu au stiut mai nimic despre cuibaritul acestei specii rar cuibaritoare la noi în tara, odata cu initierea acestui proiect de catre un grup de organizatii si institutii de mediu din sud-estul europei incluzand tari precum Slovacia, Ungaria, Bulgaria si Romania, au început cautarile asidue în toata Campia de Vest, Dobrogea si sudul tarii, în zonele propice cuibaritului acestui soim. Pe atunci eram înca la început, era în primavara anului 2011 cand, ajutati de o echipa de experti venita din Ungaria, am reusit identificarea primului cuib. Mi-aduc aminte si acum ce bucurosi eram sa vedem femela de soim dunarean stand asezata pe un cuib aflat undeva în vestul tarii.

De atunci încolo, împreuna cu Andreea, sotia mea, am facut observatii regulate, de 2-3 ori pe saptamana, petrecand cate o zi întreaga si notand în carnetele de teren observatii despre hrana, comportamentul, habitatul acestei perechi. Cu acestea doream sa ne facem singuri o idee concreta despre nevoile acestei specii, lucru care avea sa ne deschida ulterior perspective spre alte potentiale zone de la noi din tara unde ne puteam concentra atentia pentru gasirea si a altor pasari sau cel putin, pentru asigurarea unor conditii propice (cuiburi artificiale) pentru viitorul speciei.

De atunci încolo, am avut bucuria sa ne putem mandri cu identificarea altor cuiburi de soimi dunareni, pe acestea gasindu-le deja singuri, fara ajutor, semn ca eram pe drumul cel bun...

Dificila da, riscanta nu neaparat. Ca sa ma explic: partea cu escaladarea stalpilor electrici unde am gasit majoritatea cuiburilor o faceau echipele specializate venite din partea furnizorilor de energie electrica (Enel, transelectrica) care ne-au ajutat mult si s-au dovedit a fi niste oameni extraordinari. Cu unii dintre ei am ramas chiar în relatii amicale. Evident ca nu se pot face aceste escaladari fara echipamente speciale de protectie si de catarare. Partea dificila pentru noi a constat mai mult în strabaterea în lung si în lat a tarii, parcurgand zeci de mii de kilometri, din care majoritatea s-au facut pe teren accidentat. De acolo am avut chiar si probleme de spate si eu si sotia, care mereu îmi era alaturi si mi-a fost cel mai bun coleg, realmente.

-Asa cum am mai mentionat, chiar primul cuib nu l-am gasit eu, ci un expert din Ungaria sosit sa ne ajute în cautarile noastre. Dar cele ce au urmat ne-au apartinut. Astfel, la început de proiect, în toamna anului 2010, nu se cunostea nici macar un cuib de soim dunarean în toata tara. Ultimele semnalari la nivel national datau de la începutul anilor 2000, venind din Muntii Macin, din nordul Dobrogei, unde se pare ca soimii au disparut din cauze neelucidate. La începutul anului 2011 s-a gasit primul cuib, apoi ne-am concentrat atentia mai mult acolo în anul respectiv din cauze strict legate de cerintele proiectului în care eram implicat.

Dar din 2012 încolo, cu "cheia" în buzunar, am dat de mai multe cuiburi de soimi dunareni, atat în Campia de Vest, unde nu se mai cunostea vreun cuib de prin anii 70, cat si în Dobrogea, unde, repet, ultimele semnalari veneau din anii 2000.

La ora actuala eu personal cunosc între 6 si 8 teritorii de soim dunarean, cu încercari mai mult sau mai putin reusite din partea pasarilor de a cuibari sau de a mentine teritoriul.

-Meniul preferat îl constituie detasat popandaii, însa adeseori am putut observa pasarile umbland pe pamant dupa soareci sau atacand pur si simplu cate o cioara, cotofana sau stol de graur care le trecea prin fata. La fel ne-a fost confirmat si din partea analizelor resturilor de hrana pe care le recoltam din cuib sau de sub cuib. În general sunt selectate animalele bolnave sau ranite care cad prada mai usor acestor rapitori.

-Companiile de electricitate, asa cum am mai spus, ne-au ajutat la montarea cuiburilor pe stalpii de înalta tensiune, dar si la momentele cand puii trebuiau dati jos ca sa fie inelati, cantariti, etc. pentru ca apoi sa fie pusi înapoi la locul lor. În rest nu îmi aduc aminte de alte autoritati locale.

-Din pacate, între acesti soimi de talie mare (soimul dunarean, soimul calator) si unii columbofili sau unii vanatori s-a creat o legatura negativa, venind în mod nejustificat din atitudinea gresita a omului insuficient informat prin care orice fazan sau porumbel absent este "vina" pasarii de prada generic denumita "uliu" care creaza pagube si trebuie exterminata neaparat, în ciuda prevederilor legale stricte prin care la nivel european acestea sunt declarate protejate prin lege.

Mai exista pericolul furtului de oua sau pui pentru folosirea în activitatea soimaritului, asa cum se întampla în unele tari învecinate ca Ucraina, unde am vazut cu ochii mei urmele rotilor de masini care duceau pana fix sub cuib si unde puii lipseau sau erau clar selectati în functie de sex sau marime. soimaritul, desi ilegal în tara noastra, în majoritatea tarilor a devenit patrimoniu UNESCO. Cata vreme se folosesc pasari reproduse în captivitate din generatie în generatie si se face un control strict al detinatorilor de pasari de prada, evitandu-se furturile din natura, nu este un pericol

. Dar la noi stiti cum functioneaza controalele, asa ca deocamdata, probabil pentru a nu se "încurca" si mai tare lucrurile, soimaritul este interzis. Cu toate acestea cunosc cazuri concrete de pasari din mediul natural, salbatic, care au fost capturate si apoi maltratate sau chiar omorate de catre tot felul de frustrati sau dereglati comportamental. Astfel, si soimii dunareni sunt în pericol, "norocul" lor ca sunt prea rari la noi ca sa dea peste cine nu trebuie...

-Esti romanul care a reusit în premiera fotografierea la cuib a unei perechi de soimi dunareni cu pui. Povesteste-ne te rog cate ceva despre momentele acelea

-Nu sunt primul care a fotografiat la cuib soimii dunareni dar sunt cu siguranta cel mai recent. Multi colegi m-au întrebat unde pot si ei fotografia sau gasi aceste cuiburi, sau chiar captura pasarile pentru a le tine în mana si inela, însa toate aceste informatii trebuie distribuite cu maxima atentie si discretie. Unii au înteles perfect ce le-am explicat dar altii s-au suparat...Dar mai importanta e lipsa unui deranj inutil în preajma acestor cuiburi, altfel putem incredibil de usor compromite viata unor pui si revenirea speciei la noi în tara.

La fiecare cuib gasit era prilej de sarbatoare, efectiv atat de mare era bucuria si atat de rar se întampla sa gasesti asa ceva. Uneori, în ciuda ochiului de pasarar format în ani de zile si desi soimii dunareni sunt pasari de talie relativ mare, treci pe langa ele fara sa stii sau apar si dispar de la cuib într-o fractiune de secunda. Le place sa zboare foarte jos cand vin sau pleaca de la cuib, pentru ca timpul cat ele pot fi observate sa fie cat mai redus si astfel sansele de periclitare a propriului cuib sa fie cat mai reduse.

Fotografierea trebuie sa fie facuta cu maxima discretie si pastrand o distanta de cel putin 200 de metri de cuib, altfel putem deranja inutil pasarea care cloceste daca nu avem experienta necesara. Astfel, pe mine nu m-au interesat în mod special fotografiile, abtinandu-ma în interesul speciei, iar rarele ocazii cand am prins un cadru ceva mai bun au fost cele din timpul lucrului, cand eram nevoiti sa ne apropiem mai mult din diverse motive si atunci profitam de ocazie cand se putea.

-Soimii dunareni din Romania au fost inelati si unora li s-a montat cate un GPS tocmai pentru ca nu se stia nimic despre ei de atata vreme iar din trecut datele sunt foarte sarace din lipsa tehnologiei pe care o detinem astazi. Astfel, am reusit sa capturez primii soimi dunareni adulti din tara noastra si le-am montat, ajutat de sotia mea, primele emitatoare satelitare dotate cu GPS pentru urmarirea lor. Dar am montat astfel de dispozitive ultraperformante si hipercostisitoare si pe puii aflati înca în cuib, înainte înca de a sti sa zboare cu cateva zile.

Emitatoarele de doar 22 de grame raportate la o masa de un kilogram nu au facut probleme deloc pasarilor, lucru cunoscut deja din actiunile ornitologilor straini care au beneficiat înaintea noastra de astfel de proiecte. Un singur emitator de genul acesta ne furnizeaza mai multe date decat zeci sau sute de pasari inelate din simplul motiv ca vedem zi de zi pe unde se afla pasarea, unde si daca migreaza iarna, ce zone prefera sa frecventeze, cat sta într-un singur loc, etc. Vizitand acele locuri ne-am dat seama si de abundenta si componenta hranei de acolo, deci de preferintele pasarii respective, locul unde îsi stabileste teritoriul, etc.

Ba a existat chiar si un caz deosebit în care un astfel de juvenil inelat si dotat cu un astfel de emitator, si-a luat zborul din cuib, iar dupa cam o luna de zile a zburat si a parcurs in doar cateva zile distanta fantastica pana în Rusia si mai apoi s-a întors si s-a stabilit în Crimeea, unde a încercat chiar sa cuibareasca primavara urmatoare, la varsta de un an, fiind prima dovada a schimbului genetic între populatiile distincte de soim dunarean, cea central-europeana si cea aflata la limita eurasiatica. Astfel de lucruri nu au fost posibile în zeci de ani de inelari.

-Simplu si atat de complicat în acelasi timp. Sa respecte fiecare legea, munca sa si pe cel de langa el, iar de aici se remediaza toate problemele. Conservarea naturii sa nu mai fie subiect de luare în deradere sau de palmat sume frumoase de bani, etc. Aviz tuturor, inclusiv unora dintre ONGurile de mediu de la noi din tara cu masca de protectori ai naturii.

-Nu vreau sa zic, precum altii, aceleasi texte monotone despre cum ne putem implica fiecare pentru protejarea naturii cand, de fapt, omul de rand are cu totul alte probleme pe cap, mai importante, fiind vorba de propria-i lupta pentru un trai decent. Dar as dori sa vad la cei din generatiile care vin dupa noi, la cei care acum sunt copii, pentru care tableta sau Internetul va deveni un accesoriu banal spre o mai buna cunoastere, nicidecum un card de acces în "randul lumii", suprasaturati de tehnologizare, o întoarcere cu sufletul spre natura, fiindca asta e poarta catre civilizatie, fara a fi gresit înteles ca am mai putea trai în afara lumii It, dar depinde cum alegem sa traim.

Un cuib artificial sau o hranitoare cu seminte montata în curtea casei sau a scolii, de ce nu, dotata cu o camera de supraveghere pentru o observare mai discreta si mai detaliata a ceea ce se petrece acolo, le îmbina pe amandoua si ar putea fi un început, atat pentru societate cat si pentru natura.

-E discutabil. Daca organizatiile de mediu vor continua prin propriile puteri eforturile privind aceasta specie, atunci exista sanse bune sa avem o populatie stabila de mici dimensiuni. Daca se vor implica în mod real si asociatiile de vanatoare prin protejarea zonelor care tin acesti soimi iar autoritatile locale vor lua masuri împotriva braconajului de orice fel si daca pasunile vor fi mentinute fara sa mai fie arate "peste noapte" iar copacii seculari vor mai avea vreun înteles pentru romanul modern, atunci vom asista la cresterea numarului de soimi dunareni dar si al altor specii de animale, ceea ce ar trebui sa fie privit ca un bun castigat, nicidecum ca un raspuns la întrebarea retorica "Dar mie la ce-mi foloseste asta? Eu ce castig am de aici?"

Sursa si foto: www.descopera.ro