Castrarea si sterilizarea - consecinte
Fals. Nu exista dovezi medicale care sa justifice aceasta teorie. Dimpotriva, sterilizarea reduce semnificativ riscul de aparitie a cancerului mamar, mai ales în situatia în care cateaua / pisica este sterilizata înainte de primul ciclu de calduri si, de asemenea, elimina posibilitatea aparitiei problemelor medicale precum piometrul, cancerul uterin sau ovarian, perioade de calduri lungi si dese, gestatii false sau nedorite, lactatii nervoase. Cu cat aceasta procedura este facuta mai devreme, cu atat riscurile de aparitie a acestor probleme medicale este mai mic.
Animalutul meu se va îngrasa dupa operatie.
Daca va îngrijoreaza problema obezitatii dupa operatie, asigurati-va ca animalutul vostru va primi mese regulate în portii corespunzatoare fiecarui tip de hrana. De asemenea, este important sa îi asigurati suficienta activitate fizica. O dieta necorespunzatoare si sedentarismul sunt adevaratele cauze ale supraponderalitatii animalelor de companie.
Castrarea / sterilizarea îi va schimba personalitatea
Singurele schimbari care vor aparea sunt schimbari pozitive. Vei observa un comportament mai putin dominant sau agresiv. Previi vagabondajul si riscul batailor între masculi sau marcarea nedorita a teritoriului prin urinat. Aceste schimbari de comportament nu înseamna si schimbari ale personalitatii. El / ea va ramane în continuare acelasi animalut jucaus si iubitor ca înainte.
Nu vreau sa rapesc "masculinitatea" cainelui / motanului meu.
Beneficiile pentru masculii castrati includ scaderea riscului de a dezvolta cancer testicular sau de prostata. Animalele nu au concept de identitate sexuala. Castrarea nu va schimba personalitatea de baza a animalului tau. El nu va suferi nici un fel de reactie emotionala sau criza de identitate dupa castrare.
Vreau sa aibe parte de placerea actului sexual
Cum am mentionat mai sus, animalele nu au concept de identitate sexuala. Animalele actioneaza din instinct. Instinctul de înmultire este unul puternic, mai ales în preajma perioadelor de împerechere. Nu exista notiunea de placere. Totul este dictat de catre hormonii secretati în timpul acestor perioade. În plus, la pisica, actul sexual este unul dureros din cauza muscaturilor masculului, dar si din cauza anatomiei penisului de motan (prezinta papile care lezioneaza mucoasa vaginala si au scop în inducerea ovulatiei la aceasta specie).
Sterilizarea / castrarea sunt proceduri dureroase si nu vreau ca animalutul meu sa sufere.
Procedura chirurgicala este facuta sub efectul unei anestezii generale, astfel încat durerea nu va fi simtita de catre pacient. De asemenea, înaintea începerii procedurii, sunt administrate analgezice (medicatie împotriva durerii) astfel încat acesta sa nu simta nici un discomfort în timpul operatiei. Post operator, animalutul tau va primi medicatie antiinflamatorie si antibiotice pentru a le sprijini comfortul pe perioada vindecarii. Poate exista un usor discomfort dupa operatie, dar de cele mai multe ori se revine la starea obisnuita în 24-48h.
Este prea scumpa o astfel de operatie.
Grija pentru un animal de companie poate sa fie scumpa. Costul unei astfel de interventii variaza mult în functie de fiecare cabinet, dar si de procedura si metodele folosite. Cel mai bine este sa discutati cu medicul veterinar legat de costurile unei astfel de interventii. De retinut: costul unei sterilizari / castrari este considerabil mai mic fata de costul îngrijirii pentru un cuib de pui nedoriti sau aparitia altor probleme medicale (piometrul, cancerul uterin sau ovarian, lactatiile nervoase, bolile de prostata sau cancerul testicular).
Nu este nevoie sa îmi sterilizez / castrez animalul pentru ca sta mereu cu mine în casa.
În cazul în care animalutul tau este mereu cu tine sau sta în interior, s-ar putea sa nu aiba parte de suficienta activitate fizica sau socializare. Sterilizarea / castrarea nu previne doar o gestatie accidentala sau un rand de puiuti nedoriti, ci previne si o multitudine de probleme de sanatate care pot fi astfel prevenite.
Voi gasi case cu propietari buni pentru toti puii animalutului meu.
Sigur ca intentiile tuturor sunt bune la început. S-ar putea sa gasesti stapani buni pentru a creste un puiut. Dar poti controla numai ce decizii iei tu pentru animalul tau, nu si deciziile altor persone pentru animalele lor. Puiutii tai sau viitorii pui care se vor naste de la ei ar putea fi abandonati si sa ajunga în adaposturile pentru animale. Din pacate, mii de animale abandonate sau fara stapani ajung în astfel de adaposturi si multe dintre ele sunt eutanasiate fie din motive medicale, fie ca sunt nedorite.
Vreau ca familia mea sa fie martora la miracolul nasterii
Majoritatea femelelor care nasc prefera sa o faca noaptea în locuri linistite si întunecate, departe de vazul cuiva. Este un moment stresant pentru ele si cel mai bine este sa le asiguri atat comfortul fizic cat si psihic. Daca pe perioada fatarii ai impresia ca ceva nu este în regula, cel mai bine apelezi la un medic veterinar. De asemenea, este important sa te informezi din timp legat de ce înseamna perioada de gestatie si fatare ca sa eviti eventualele surprize neplacute.

